Motivele pentru care din ce în ce mai multe persoane apelează la epilarea progresiv definitivă pentru a scăpa de părul nedorit de pe față și corp sunt numeroase. Fie că te-ai săturat de firele crescute sub piele după epilarea cu ceară, fie nu ești mulțumită de rapiditatea cu care părul crește după epilarea cu lama de ras sau cu cremele depilatoare, ne bucurăm că te interesează să afli despre epilarea cu laser și avantajele acesteia. Iată, așadar, cum arată topul celor mai mari beneficii ale epilării laser:
Deși la prima vedere lama de ras ar părea mult mai confortabilă și rapidă, frecvența cu care trebuie repetată procedura de epilare crește exponențial timpul dedicat acestei activități. În cazul în care optezi pentru epilarea cu laser, 8 ședințe de tratament sunt de ajuns pentru a reduce pilozitatea cu 70% pana la 90%.
Întrucât părul crește cu până la 90% mai puțin după 8 ședințe de epilare cu laser, la fel de dramatic scad și șansele de a avea fire crescute sub piele.
Ca rezultat al epilării clasice cu ceară sau cu lama de ras, multe persoane prezintă mâncărimi și iritații ale pielii. La persoanele cu pielea mai sensibilă pot apărea și alte complicații precum decolorări ale pielii pe anumite zone sau cicatrici care se vindecă foarte greu. De îndată ce tratamentul de epilare cu laser începe, atât cicatricile cât și petele încep să dispară, lăsând pielea fină, sănătoasă și fără păr.
Beneficiile epilării cu laser sunt pe cât de variate, pe atât de personale pentru oricine decide să aleagă epilarea laser ca metodă de a scăpa de părul nedorit de pe față sau de pe corp.
Deși la prima vedere metodele de epilare clasică par fie mai ieftine, fie mai avantajoase în privința timpului alocat, epilarea cu laser este cea mai avantajoasă soluție de perspectivă. Pe termen lung, nicio tehnică de epilare clasică nu poate contracara avantajele Epilării cu Laser!
Întrebare: La ce interval de timp se fac ședințele de epilare cu laser?
Răspuns:Primele 2-3 ședințe se fac la interval o lună, apoi se crește intervalul la 6 săptămâni la 8 săptămâni spre finalul tratamentului în cazul tratamentului de epilare cu laser pe corp. Pe față, ședințele se fac la un interval de 3 - 4 săptămâni. Aceste informații sunt generale, fiecare persoană primind tratament personalizat în funcție de nevoile sale.
În prezent există numeroase dezbateri cu privire la riscurile epilării progresiv definitive, tratamentul inovator prin care foliculii sunt eliminați cu ajutorul luminii...
Întrebare: Este într-adevăr eficient și permanent?
Răspuns: Tratamentul este cu adevărat eficient și rezultatul durează ani buni dacă este dus până la capăt,fără întreruperi...
Motivele pentru care din ce în ce mai multe persoane apelează la epilarea progresiv definitivă pentru a scăpa de părul nedorit de pe față și corp sunt numeroase...
Epilarea laser a fost efectuată experimental cu aproximativ 20 ani înainte de a deveni publică în anii 1970. Aparatele cu Lumina Intens Pulsată (IPL) din punct de vedere tehnic NU sunt LASERE!
No Code Website Builder